Liderii „Generației de Aur” au prefațat „Meciul Anului”:** „E ca o finală de cupă europeană!”

Redactor:
Daniel Nanu
Liderii „Generației de Aur
  • Publicat:
  • Actualizat:

Internaționalii noștri de azi vin de la Al-Hilal, de la
Groznîi… Mai zărim un Palermo, o Siena… Chivu, la Inter, Mutu,
la Florența, răsar mai degrabă ca excepții. Mai apare Săpunaru la
Porto, Raț la Șahtior… Cândva, în anii 90, Hagi juca la Real și la
Barcelona, iar Gică Popescu ridica pentru echipa catalană Cupa
Cupelor cu banderola pe braț. Cei doi au tăifăsuit pentru ProSport
despre perioada de atunci, despre meciul de duminică și despre
grătarele pe care Gică Popescu le făcea în grădina casei din
Barcelona.

Ce înseamnă un Barcelona – Real Madrid?
POPESCU: Meciul anului. De fapt, sunt două meciuri ale anului… Unul
la Barcelona, altul la Madrid. Partidele încep lunea. Și la cele
două echipe, și în presă. Ziarele iau foc. Zeci de pagini pe zi. În
al doilea an al meu la Barça, am fost invitat de Marca pentru un
reportaj cu Hierro, un fel de dialog al celor doi căpitani. Am fost
într-un restaurant la Madrid, am luat masa, am vorbit tot felul…
Peste câteva zile, pe teren, mi-am luat niște coate de la
Hierro…

„La Real e imaginația.Dincolo contează
sistemul”

Prin ce se deosebesc cele două cluburi?
HAGI: Ambele se ghidează după filosofia de a fi mereu numărul 1. La
Real contează mai mult individualitățile. Uite, așa se și explică
de ce uimesc prin sumele uriașe pe care le plătesc pentru
transferuri. Ei au stabilit recordurile. Zidane în trecut,
Cristiano Ronaldo vara asta. Plus Kaka… La Barcelona important e
sistemul, echipa. Acolo, jucătorul se subordonează sistemului. La
Real ai mai multă libertate de mișcare. La Barcelona, dacă ești pus
pe un post anume, joci caracteristicile acelui post. E mai multă
disciplină la Barça și mai multă imaginație la Real. Mai multă
culoare, chiar dacă echipa joacă în alb complet…

POPESCU: OK, Gică, dar spec­ta­­colul îl găsești mai tot timpul
dincolo, la Barça…

HAGI: E, așa zici tu, că ai jucat numai la ei și ții cu
Barça!

„Ne fluierau fanii la 4-0”

POPESCU: Nu că zic eu, dar așa e. Uite, cu Bobby Robson antrenor,
jucam mai puțin spectaculos, băteam cu 4-0 și ne fluierau fanii. Ne
flu-ie-rau! La 4-0!

Gică Popescu ține cu Barcelona. Gică Hagi?
HAGI: Cincizeci la sută cu Real, cincizeci la sută cu
Barcelona.

E răspuns de politician.
HAGI: Eee, politician… Ă‚sta e adevărul. Uite, toate duc către
50-50. Am jucat doi ani la Real, doi ani la Barcelona. Am dat două
goluri de la centrul terenului în Spania, câte unul pentru fiecare.
La Real într-un meci cu Osasuna, pentru Barça într-un meci cu Celta
Vigo. Hai să zicem că poate un procent în plus ar fi pentru
Real.

„Ce-mi lipsesc fripturile lui
Popescu!”

De ce?
HAGI: Când am ajuns la Madrid, mi-am dat cu adevărat seama că
meseria mea e aceea de fotbalist. În România, pe vremea lui
Ceaușescu, făceam zi de zi asta, dar nu eram învățați să realizăm
că asta e o meserie. Meserii erau de doctor, de inginer, de
judecător, de contabil… La Real am înțeles că în fiecare minut
trebuie să fii conștient că pentru asta îți câștigi banii.
Indiferent că ești pe teren, pe stradă sau acasă. Clubul e mai
presus de orice. Când am ajuns acolo, văzând atâta profesionism,
atâta seriozitate și atâtea nume mari, am avut sentimentul că va fi
foarte greu să rezist. Din cauza asta am și avut probleme în primul
an.

Ca oraș, Barcelona sau Madrid?
HAGI: Barcelona. Mi-a plăcut mai mult orașul, plus că în acea
perioadă s-a născut primul meu copil, Kira. A, mai erau și
fripturile lui Popescu… Ce-mi lipsesc fripturile alea!

POPESCU: Le mai ții minte, așa-i? Făceam niște grătare… Din
carne de vită argentiniană. Aveam o casă cu grădină, teren de
tenis. 4.000 de dolari pe lună era chiria. La mine e mai simplu cu
orașul, Barcelona, bineînțeles! Acolo am și cunoscut-o pe Luminița,
soția mea, când venea la Gică și la Marilena…

Povești cu Johann Cruyff


Cum era Johann Cruyff?

POPESCU: Eu am spus mai demult că primii trei antrenori pe care
i-am avut în cariera mea, cu tot respectul pentru ceilalți, sunt:
1. Cruyff, 2. Cruyff, 3. Cruyff. El e omul care a creat stilul de
joc al Barcelonei. Un tip extraordinar. De exemplu, când jucam
contra unor echipe mai slabe și ne apropiam de stadion, spunea din
autocar: „Deja avem 2-0, nu?”. Sau, tot așa, înaintea unui meci mai
ușor, cu câteva zile înainte, ne-a spus: „Meciul ăsta l-am parcat
deja”, adică era deja câștigat… La primul meu meci după transferul
la Barcelona, un amical cu Groningen, am găsit pe scaunul din
vestiar, lângă echipamentul de joc, și banderola de căpitan. Am
rămas „interzis”. L-am întrebat pe magazioner ce-i cu banderola.
„Așa a zis Mister. Vrea să-ți dea încredere”. Mai târziu, chiar am
devenit purtătorul ei. Ar fi vrut-o și Guardiola.

Vă mai cunoaște Guardiola?
POPESCU: Pep? E un băiat! Am fost astă-vară la ei în cantonament,
înaintea finalei de Champions League, de la Roma, cu Manchester. Am
glumit pe chestia asta și atunci. A venit și la Seara Campionilor,
prima, cea de la Craiova, din 2004.

HAGI: La începutul sezonului am fost câteva zile la Barcelona,
câteva zile la Madrid, să mai „fur” informații pentru academia mea.
L-am întrebat: „Pep, ce le-ai făcut de joacă atât de bine?”. Mi-a
răspuns scurt: „Eu nu le fac nimic. Ei sunt foarte valoroși”.

POPESCU: I-a folosit mult și perioada cât a jucat în Italia, la
Roma și la Brescia, pentru felul de organizare a jocului. A și
declarat după victoria cu Manchester că dedică succesul fotbalului
italian.

„Bate
Barcelona”

Cine câștigă duminică?
POPESCU: Orice e posibil, dar Barça e favorită. Cred că Real încă e
în formare, parcă nu s-a închegat. Oricum, ambele echipe tratează
acest joc dintotdeauna ca pe o finală de cupă europeană.

HAGI: Eu nu dau pronosticuri. Să dea Gică, e mai pragmatic, vrea
să fie conducător.

POPESCU: Dau. Bate Barça.

Cea mai mare realizare a carierei mele este aceea că am
fost căpitan la Barcelona

Gică Popescu

Sunt neînvins contra Realului. Am jucat șase meciuri: patru în
campionat și două în Cupa Spaniei. Bilanțul este de trei victorii
și trei meciuri egale

Gică Popescu

La anul, cred că Real va domina fotbalul
european

Gică Hagi

Niciun jucător nu valorează banii care s-au plătit pe
Cristiano Ronaldo, strict fotbalistic vorbind. Dar suma se
amortizează din marke­ting și tv

Gică Hagi

A luat Cupa Cupelor și Cupa
Spaniei


Gică Popescu a jucat pentru FC Barcelona între 1995 și 1997. În
două sezoane din Primera Division a disputat 68 de meciuri și a
marcat nouă goluri pentru gruparea „blau-grana”, cucerind în 1997
Cupa Spaniei. În cupele europene, a jucat cu Barcelona 16 meciuri,
înscriind două goluri. În 1996 a fost semifinalist al Cupei UEFA,
iar în 1997 a cucerit Cupa Cupelor, 1-0 în finala cu Paris
Saint-Germain, purtând și banderola de
căpitan (foto).

„Îmi ziceau «Forrest
Gump»”

Gică Popescu își amintește o întâmplare de la unul din cele șase
derby-uri Barca – Real pe care le-a disputat: „La noi, antrenor era
Cruyff. La Real juca Brian Laudrup, în mare formă. Mă cheamă
Cruyff: «Vreau ca Laudrup să nu miște». «OK, Mister». La primele
două atacuri ale lui Laudrup, două ocazii mari pentru ei. La al
treilea atac, am băgat material de i-au sărit fulgii. Am luat
«galben». Apoi, am fost peste tot după el.
I-am bătut cu 3-0. După meci, strigau băieții la mine: «Bravo,
Forrest Gump!»”.

Doi ani la Real, doi la
Barça

Gică Hagi a jucat două sezoane pentru Real, între 1990 și 1992, și
alte două pentru Barcelona (foto), între 1994 și 1996. A evoluat 64
de meciuri la Real, pentru care a marcat de 15 ori. Pentru FC
Barcelona a disputat 35 de partide și a înscris șapte goluri. A
jucat două semifinale de Cupa UEFA, în 1992 cu Real și în 1996 cu
Barcelona.

Real și Barça în
cifre

127,5 milioane de euro costă primul unsprezece al
Barcelonei

333,5 milioane de euro costă primul unsprezece al
Realului

197 de milioane de euro este valoarea totală a
lotului Barcelonei

446,5 milioane de euro este valoarea totală a
lotului Realului

24,5 ani este media de vârstă a loturilor celor
două echipe

1-0 și 2-1 sunt scorurile cel mai des încheiate în
partidele dintre Barcelona și Real, pe „Camp Nou”. Ambele rezultate
au fost înregistrate de câte opt ori

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×